Imprima-ti sufletul pe o umbra, si hai sa ne jucam de-a indragostitii
Pe un perete gol, pustiu, te astept de mana cu apusul.
Caci noi murim in faptul serii,
Si ne trezim la viata in car cu rasaritul.
Nu mai exista bariere,
Nici corpuri tari ce stau in calea noastra
Iar prin decorul alb din nevazute
Rasare dulcea mea fantasma.
Si ne topim in fante de lumina,
Caci moare din apus oranjul.
Iar noaptea cu ei grea cortina
Ne face semn ca se apropie tiptil, sfarsitul.
Se dedica lui Mada si a ei napolitane ^__^.
1 comentarii:
Aoleu !! de mic eram fascinat de aceste jucari, sau sai zic de teatrul umbrelor... si acum daca as gasi o asemenea arta as cumpara. As putea face una dar...
Trimiteți un comentariu