Despre momai.

Cu cat crestem, cu atat mai mult ne prostim.

In teorie ar trebui sa fie efectul invers, dar in realitate lucrurile stau cu totul altfel.

Copii de fapt nu se lasa influentati, pentru ca un copil are acel ceva ce se numeste incapatanare si simtul ridicolului, adultii nu il au. Ei capata notiunea de moralitate si eticheta. In teama lor constanta de a nu fi judecati se retrag in cochilia lor numita in prima etapa adolescenta, iar apoi dupa ce au fost inalbiti si spalati pe creier de binele comun si intentionat al societatii, se intorc niste momai.

Si ii vad in fiecare zi. 

Vad momai in autocar, vad momai pe strada, vad momai la scoala, in cafenele, in parcuri, in magazine, chiar si acasa vad momai. E o lume a momailor, o lume in care fiintele umane existente se zbat sa nu fie inghitite de valul momaiesc care ameninta sa ii inghita in fiecare zi.

Dar aceste creaturi proaspat iesite din lagarele de anihilare a personalitatii nu se multumesc sa iti stea in gat in asa zisa societate. Ele simt nevoia sa iti invadeze intimitatea casei, ele trebuie sa sa isi desfosoare fanfaronada precum o bacterie care ataca sistemul imunitar al unui organism.

Si ce alta ocazie mai buna sa primesti momai in casa ta, decat de Craciun.

De Craciun momaile ies in haite, nu te poti baricada sau inchide in casa, nu poti nici macar sa inventezi scuze, momaile au felul lor parsiv de a se strecura in vizuine, precum copoii de vanatoare dupa iepuri.

 Dupa ce ''sfintele sarbatori'' au trecut, te simti ca si cum ti-ar fi fost sparta casa, iti vin in minte chipurile tuturor nesaratilor, tuturor tanti-ilor. Iti raman in minte toate acele intrebari idioate tipic momaiesti: Ai facebook? Da de ce nu ai fost la colindat? Da' tu nu mergi la discoteca?Asa-i ca ai prieten?

Incep sa incolteasca in aceasi minte imagini legate de bate, catere, topoare si o ranga, pe care ai putea sa o ti in fiecare an sub pomul proaspat impodobit, asa ostentativ, poate mai sugereaza ceva.