Mi-ar place sa cred ca, undeva in interiorul creierele noastre obosite si prostite, exista o busola care ne indica directia potrivita de fiecare data cand bajbaim in intuneric dupa o luminita de la capatul tunelului care se incapataneaza sa nu apara.
Multi o numesc constiinta.
Si daca nu avem o constiinta?
Constiinta saraca, e si ea o busola defecta, acul ei actioneaza in functie de prioritati, temeri si simpatii.
Pe de alta parte, am auzit destule ameteli de adormit atat copii cat si adultii care suna atat de obositor si cretin: Gandeste cu inima, nu cu minea.
Fa ce iti dicteaza inima.
Ma intreb daca cei care au rostit enormitatile astea prima data, erau beti, drogati, mahmuri sau pur si simplu traiesc intr-un glob de sticla izolati de lumea intreaga.
Culmea este ca, sunt o persoana care moare dupa concepte inalte, dupa povesti romantice in care binele invinge raul, sau daca nu, macar actiuniile personajelor sa aiba la final un anumit ecou, o farama de efect.
In realitate sunt extrem de pesimista, si daca nu o arat inseamna ca sunt in aceasi masura miserupista.
Asta ma face de asemenea si ipocrita, si desi urasc ipocrizia pana in maduva oaselor si pana in particulele de calciu din ele, o practic fara sa vreau, dar totusi o practic.
Nu m-am maturizat. Inca gandesc ca un copil de 7 ani, din cate se pare.
Daca inima e o busola, e stricata penru ca n-am primit mai nimic din ce am vrut.
Daca constiinta e si ea o busola tocmai am realizat ca nu o am.
Una peste alta, adunate si scazute, toate fac din mine o persoana ce se poate defini lejer ca fiind: un om debusolat.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu