Nu stiu de ce exista cliseul acela cu vinerea neagra. Imi imaginez ca daca zilele saptamanii ar avea culori, duminicii i-ar reveni culoarea neagra, ori cel putin mov.
Duminica e ziua celor mai sumbre presimtiri, e ziua in care singurul lucru pe care vreau sa il fac e sa ma inchid in camera, sa ascult muzica si sa ma afund in butoiul de melancolie, care de altfel, in zile ca astea e plin ochi.
Am incercat sa ma uit la ecranizarea dupa Norwegian Wood a lui Haruki Murakami. Si desi mi-a placut foarte mult cartea, filmul in sine a fost o bataie de joc. Bine, inteleg ideea ca filmul si cartea ar trebui sa fie doua lucruri cat de cat diferite. Dar m-a exasperat incontinuu felul de a juca a actorilor, plimbarile lui Watanabe si Naoko care erau un fel de invarteala maratonala in jurul unui anumit loc. Pana si pe Nagasawa au reusit sa il faca exasperant, si Nagasawa era personajul meu preferat.
Pe scurt, stick to the book.
Imi revin in minte tot felul de mici intamplari cu Teo.
Astazi mi-ar fi asa de usor sa declansez unele amintiri, dar nu stiu de ce nu vreau sa o fac. Sunt o creatura tampita. Imi derulez in minte lucruri care imi fac rau, am cele mai negre ganduri, dar nu sunt in stare sa imi aduc aminte de niste lucruri care imi fac placere. Asta confirma inca o data teoria ca sunt un fel de pseudo-masochista.
Si ca sa fim in ton cu titlul postarii si cu starea mea de spirit, melodia zilei o sa fie:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu