Zilele astea trec printr-o perioada tampita.
Nu sunt in stare sa citesc, nu sunt in stare sa scriu un rand cat de cat in regula (asta in conditiile in care ar trebui sa particip intr-un concurs de creatii literare in prima saptamana a lui aprilie) ma enerveaza orice tampenie, umblu ca o mumuie, cu parul ca un pamatuf, nemachiata, cu cearcane cat Marele Canion.
Nu stiu daca e neaparat astenie de primavara, cert e ca tine de mai bine de doua saptamani.
Stiti ce am realizat cu ocazia asta? Cat de mult ne plangem de rutina si totusi cat de dependenti suntem de ea ... e aproape o ipocrizie sa spui ca e altfel.
Am observat ca eu fara unele chestii de care sunt acum plictisita n-am identitate, si chestia asta sperie pentru ca eu sunt mereu tipa cu nasul in cate o carte, sunt tipa obsedata de cappuccino cu alune, sunt tipa care intra in depresie fara muzica ei, sunt tipa care umbla mereu dupa cate o prostie lipsita de sens.
Fara toate lucrurile astea ma simt ca un fel de creatura unicelulara care nu are decat trei scopuri: sa manance, sa bea apa si sa doarma.
Nu cred ca am neaparat nevoie de o schimbare, mai degraba am nevoie de o palma peste ceafa, am nevoie de cineva care sa imi spun cine dracu mai sunt, am nevoie de un stabilizator.
De fapt, daca stau bine sa ma gandesc nu am nici un raspuns la intrebarea: Cine sunt eu? Da, eu nu stiu cine sunt, nu stiu ce vreau si ma tot invart in jurul cozii de 17 ani incoace.
Dar poate ca asta e rostul meu, sa ma invart in jurul cozii, poate ca intradevar trebuie sa existe si invartitori de serviciu pe planeta asta, poate ca noi suntem un fel de idioti care servim drept exemplu: Uite draga! Sa nu ajungi ca vita aia debusolata!
Imi trebuie o noua viata, sau o vacanta in insulele Kiribati (don't ask)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu