N-am stiut ca doare atunci cand te maturizezi.
Stiam ca doare atunci cand esti calcata in picioare, cand esti ignorata, cand pierzi pe cineva sau ceva care iti aduce aminte de un stalp care sustine o cladire pe cale sa se prabusasca, stiam ca doare atunci cand suntem mintiti ca mai apoi sa ne trezim in apele reci ale realitatii, stiam ca doare la fel de mult ca atunci cand ne mintim de dragul de a trai intr-un glob de sticla in care nimic si nimeni nu ne poate face rau - globul se sparge, intodeauna.
Maturizarea de fapt, presupune sa recunosti ca nu ai un control deplin asupra vietii tale, ca nu esti eroina nimanui, ca nu esti nici macar eroina propriei tale vieti. Presupune sa iti dai seama ca existenta ta e determinata de lucruri mult prea mari si necunoscute pentru ca tu sa le poti intelege vreodata.
Si nu vorbesc aici de vreo implicatie divina, un fel de explicatie pentru toate imbecilitatile care ni le facem singuri, din prostie si masochism.
Vorbesc despre niste lucruri firesti, atat de simple si logice, incat faptul ca nu pot fi intoarse pe doua fete si dramuite in vreun fel ne sperie de moarte.
Pentru ca atunci cand te afli in fata unui zid, pe care scrie cu majuscule: ''Accesul strict interzis'' nu ai nici un drept sa te apuci sa il escaladezi, sa incerci sa il darami, pentru ca asta inseamna sa siluesti realitatea. Iar realitatea siluita, nu poate aduce pe lume decat monstrii, istoria ne-a dovedit-o de atatea ori.
De fapt maturizarea e un proces pe cat de natural pe atat de covarsitor, el vine treptat si se instaleaza subtil in constiinta fiecaruia. An de an ii sesizezi prezenta, urmele pe care si le lasa asupra noastra din toate punctele de vedere.
Nimeni nu scapa de clipa in care cand ajungi sa constientizezi un lucru pe care in general esti obisnuit sa il ignori, in mintea ta de copil nu te gandesti niciodata cum o sa arate ziua cand o sa incetezi sa mai visezi aiurea, sa te mai entuziasmezi si sa mai crezi in tot felul de principii si cauze inalte care suna superb prezentate in teorie, dar in practica, cu rasa din care facem parte nu se pot indeplini.
Maturizarea doare pentru ca nimeni nu o doreste cu adevarat, ori suntem cu totii de acord ca suntem de mici copii ingraditi de multe lucruri, dar si protejati de multe alte mizerii si obligatii. Va rog sa fiti constienti de cat de relativa e toata treaba asta cu protectia adultilor, uneori adultii care te cresc nu sunt altceva decat niste viermi intestinali care te-au adus pe lume in timp ce gandea ca : O sa aiba Dumnezeu grija de el (le-as taia gatul cu un satar celor care inca traiesc sub iluzia ca o presupusa entitate despre care nu stim obsolut nimic se preocupa de rufele lor murdare, ca si cum entitatea asta e un fel de masina de spalat pentru lenjeria noastra murdara de care nu suntem in stare sa ne apucam inainte sa se imputa). Ori cu multe alte orori care se dovedesc pe parcurs.
Bineinteles, exista si cazuri in care maturizarea te insoteste in ziua in care ai vazut lumina, si nu mai e nevoie sa treci prin toate stadiile si deceptiile care duc la evolutia sau erodarea caracterului, acele deceptii pur si simplu sunt inlocuite de normal.
De ce dau eu maturizarii o nota atat de pesimista? Pentru ca asta presupune, un pahar care se umple cu pesimism in timp ce cantitatea de optimism scade pe masura celui care se umple. Nu ne asteapta nici o comoara la capatul curcubeului in care credeam cand eram mici, curcubeul ala blestemat nu exista si nici n-a existat vreodata.
Singurul lucru de care ne putem agata e un scop, sau cel putin o rutina, care presupune sa luam in maini viata si sa speram ca pana la urma o sa iasa ceva, ca o sa ramana ceva in urma noastra, si ca desi majoritatea viselor noastre gandite de mintea unui copil par naive si putin probabile, macar exista cateva, care pot fi puse in practica sau cel putin puntem incerca.
In general, maturizarea cere un singur lucru de la noi: Fiti pragmatici
Restul o sa vina de la sine.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu