Cand se risipeste fumul de tigara,
In nimicnicia de obsidian a noptii
Ii cade valul pe podeaua goala,
Iar cupa ii se umple de ispita cea perversa a mortii.
O umbra de aripi ii flutura in odaie,
Si se apleaca incet catre candela arazanda
In pasii ei se aude susur de albie,
A unei ape ce isi cutremura in vremuri vechi adancul.
Dar iata asa cum se schimba in lumina noaptea,
Iar lumea isi urma mecanic drumul
Nu mai e timpul celor ce viseaza moartea,
E timpul celor ce isi cauta neincetat izbanda.
Si-n lumea asta de papusi stricate,
Ce cauta necontenit orbirea
Dorinta ce o poarta ca o luntre,
E flacara ce nu mai vrea in veci sa-si inceteze palpairea.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu